Gloria a bătut vicecampioana Spaniei. Returul, programat sâmbătă, se anunță și mai dificil

Gloria a bătut vicecampioana Spaniei. Returul, programat sâmbătă, se anunță și mai dificil

Handbalistele de la Gloria Buzău sunt obligate să-și păstreze avantajul minim de un gol, pentru a se califica în dauna vicecampioanelor Spaniei. Sâmbătă, jucătoarele antrenate de Adrian Chiruț au învins cu 32 la 31, formația Costa del Sol Malaga, în preliminariile Cupei EHF. A fost un adevărat spectacol în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”.

Atmosferă incendiară, sâmbătă seară, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, la partida din prima manșă a turului 2 preliminar pentru calificarea în Cupa EHF. Susținută de o sală arhiplină și de o galerie la fel de inimioasă, echipa buzoiană a dat piept cu vicecampioana Spaniei, Costa del Sol Malaga, deținătoare și a Cupei Regelui. 

Handbalistele antrenate de Adrian Chiruț s-au ridicat la nivelul adversarelor, reușind un meci de excepție, spectaculos pentru cei aflați în tribune, printre ei și fotbaliștii de la Gloria Buzău, în frunte cu noul antrenor Adrian Mihalcea și staff-ul său tehnic.

A fost o partidă echilibrată. De altfel, la pauză s-a intrat la vestiare cu scorul de 15 la 15. În ciuda puternicei combatante, Gloria Buzău a ținut piept formației din Spania, uneori conducând la o diferență de trei și chiar patru goluri, în a doua jumătate a reprizei secunde.

La final, echipă buzoiană s-a impus cu 32 la 31, cu 30 de secunde înainte de ultimul fluier, grației unei lovituri de la 7 metri.

Replica oaspetelor din ultimele secunde ale meciului a fost dejucată de apărarea buzoiană, astfel că elevele lui Adrian Chiruț au adus bucurie maximă în sală.

În preliminariile Cupei EHF urmează returul, sâmbăta, 15 octombrie, la Malaga, unde se anunță o partidă și mai dificilă. În primul rând, Gloria trebuie să-și mențină avantajul firav de un gol în fața adversarelor de la Costa del Sol. Până atunci, însă, fetele antrenate de Adrian Chiruț le așteaptă o nouă partidă de foc, de această data în campionat, tot “acasă”. Miercuri, 12 octombrie, începând cu ora 17:30, formația buzoiană o va întâlni pe redutabila echipă din Râmnicu Vâlcea. Înaintea etapei a șasea, Gloria, cu cinci meciuri castigate din tot atâtea disputate, se află pe locul doi, dar liderul, Gloria Bistrița, are jucată o partidă în plus. (Mihai Bunăziua)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și