Zero convocări pentru vicecampioană. “Lupii” au privit la tv meciurile cu Franța și Polonia

Zero convocări pentru vicecampioană. “Lupii” au privit la tv meciurile cu Franța și Polonia

HC Buzău, vicecampioană națională, nu a avut niciun reprezentant în lotul României la meciurile cu Franța și Polonia. Nu a fost nicio surpriză, întrucât Sandu Iacob anunțase deja lotul restrâns încă de la finele lui octombrie. Exista totuși speranța că, după partida cu naționala cocoșului galic, în formula României să fie chemat măcar un reprezentant al echipei locale.

Sigur, un loc fruntaș în campionatul intern nu vine la pachet și cu o convocare la națională. Însă, în timp ce HC își trece în palmares medalii și își asumă statutul de una dintre cele mai bune echipe din țară, selecționerul a privit spre alte echipe pentru această acțiune. Cert este că, la cele două partide, vicecampioana României a avut reprezentanți doar în fața televizorului.

În primul meci al calificărilor pentru Campionatul European, România a piedut clar, 27-34, într-o întâlnire disputată în Aix en Provence.

Duminică, la Tulcea, România a pierdut și cu  Polonia, după o primă repriză modestă și un act secund mai bun, în care tricolorii au dat impresia că pot obține ceva mai mult decât cu Franța. Vicecampioana mondială din 2007 și-a arătat însă clasa pe final și s-a impus cu 30-28. Ultima întâlnire cu Polonia se jucase tocmai la Buzău, în 2024, meci încheiat tot cu victoria oaspeților.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și