Două tururi preliminare, pentru Gloria. Parcurs dificil, pentru grupele EHF

Două tururi preliminare, pentru Gloria. Parcurs dificil, pentru grupele EHF

Viborg, Dortmund, Podravka,  Nantes sau chiar Râmnicu-Vâlcea ar putea fi adversarele Gloriei, în turul trei preliminar al Cupei EHF. În prealbil însă, buzoiencele vor trebui să joace și în turul doi, acolo unde eventualele oponente sunt mai abordabile.

Federația Europeană de Handbal a făcut publică lista echipelor înscrise și acceptate în ediția viitoare a Ligii Europene EHF, competiție la startul căreia s-a aliniat și Gloria Buzău. Din postura locului 5 în sezonul trecut al Ligii Florilor, echipa buzoiană trebuie să treacă, anul acesta, prin două tururi preliminare, pentru a accede în grupe. Primul tur se va disputa în luna octombrie iar Gloria ar putea întâlni adversare d accesibile. Cea mai nefavorabilă confruntare ar fi cu Thuringer , fosta campioană a Germaniei, gruparea unde a evoluat și Petra Blazek, fost portar al Buzăului.

În turul trei, Gloria va intra fără statutul de cap de serie, astfel că ar putea disputa barajul împotriva celor de la Cisnădie sau Râmnicu-Vâlcea Printre cele mai cunoscute grupări care bat la poarta grupelor Cupei EHF se numără Viborg,  Podravka, Dortmund sau Nantes, o mai veche cunoștință a fanilor handbalului buzoian. Pentru gruparea buzoiană este a treia participare în tururile preliminare ale cupei EHF, primele două aventuri soldându-se cu eșecuri la baraj, împotriva celor de la Storhamar, anul trecut, și Nantes, acum două sezoane.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și