De astăzi, 41 de primării din județ au intrat în posesia noilor miocrobuze electrice școlare achiziționate de Consiliul Județean Buzău, cu fonduri europene, dar și din bugetul propriu al județului.
În această dimineață, în parcarea din spatele sediului CJ Buzău, a avut loc procesul de predare-primire a vehiculelor ecologice. La eveniment au participat oficiali din partea Consiliului Județean Buzău dar și primarii comunelor beneficiare, care au primit cheile microbuzelor.

Președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, dă asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, vor ajunge la Buzău și cele 20 de microbuze electrice prevăzute în a tranșa a doua de livrări. În total, 61 de primării din județ vor beneficia, până la finalul anului, de vehicule sută la sută electrice.
Noile microbuze școlare vor putea fi folosite la transportul elevilor navetițști începând de marți, 2 decembrie. Vehiculele, marca Ford E-Transit, au o capacitate 16+1 locuri și o autonomie maximă de 350 de km. Acestea au prevăzute și câte un loc destinat copiilor cu dizabilități locomotorii. Puțin peste 200.000 de euro este un prețul unui sigur microbuz electric.

Vehiculele sută la sută ecologice au fost livrate de Aveuro International, o societate comercială cu sediul în orașul Câmpina, județul Prahova.




