Peste două milioane și jumătate de locuințe din România sunt neocupate. Multe dintre ele sunt în sate, unde casele rămân goale după ce proprietarii mor, pleacă la oraș sau chiar în străinătate. Copiii le păstrează, de cele mai multe ori, pentru „mai târziu”.
În Bădeni, sat al comunei buzoiene Breaza, sunt porți care se deschid tot mai rar sau chiar deloc. În spatele lor se află gospodării care, cândva, erau pline de copii, animale și oameni la muncă. Astăzi, multe mai păstrează doar umbrele vieții de odinioară.
Domnul Marin, fiu al satului Bădeni, ne arată câteva dintre aceste gospodării. Le știe poveștile și își amintește cum arăta satul în vremea în care ulițele erau mult mai animate.
Fiul domnului Marin a ale să facă drumul… invers. După ce a locuit la oraș mai bine de zece ani, Aurel s-a întors în Bădeni, într-o casă veche a strămoșilor săi, și s-a mutat aici împreună cu soția sa, Flori. A găsit la sat liniște, natură și, mai nou, internet suficient de bun pentru a putea lucra de acasă.
Într-un sat în care numărul familiilor a scăzut de la sute la câteva zeci, fiecare om care se mută aici contează. Iar Aurel ca exemplul lui să fie urmat și de alții, înainte ca gospodăriile să se transforme în ruine.
Povestea Bădeniului se regăsește în multe localități din România. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, peste două milioane și jumătate de locuințe din țară sunt neocupate. Este un număr care arată amploarea fenomenului: locuințele neocupate din România ar putea găzdui, teoretic, o populație de ordinul milioanelor de oameni.
