Moment încărcat de emoție, ieri, la Buzău. La împlinirea venerabilei vârste de 103 ani, Ion Bănică, unul dintre puținii veterani în viață ai celui de-al Doilea Război Mondial, a fost sărbătorit de către militarii comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”.
După ce a servit patria în război, Ion Bănică a intrat în trupele de parașutiști iar pentru câțiva ani, a fost chiar aghiotantul celebrului general Grigore Baștan.
Între cei care au ținut să participe la emoționanta întâlnire cu veteranul de război Ion Bănică a fost chiar șeful Diviziei 2 Infanterie, generalul-maior Claudiu-Mihail Sava.

Născut în localitatea Cărpiniștea, județul Buzău, domnul Ion Bănică a luptat pe frontul de vest, în perioada 1943-1945, în cadrul Batalionului 2 Instrucție Reparații Auto. Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
După anul 1990, prin ordine generale de avansare în grad emise de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de colonel.
În judeţul Buzău, mai sunt în viaţă doar 5 supravieţuitori ai luptelor celui de-al Doilea Război Mondial. Unul dintre aceștia este Gheorghe Baciu, din Mânzălești, un personaj cunoscut în toată țara pentru vitalitatea sa de invidiat. Pe 4 mai, nea Gică a împlinit venerabila vârstă de 103 ani.




