Potrivit unei statistici a IPJ Buzău, în anul școlar trecut, 58% dintre infracțiunile aflate în competența polițiștilor, înregistrate în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ, au fost loviri sau alte violențe.
Restul faptelor se încadrează în alte categorii de infracțiuni, precum furtul, amenințarea și portul sau folosirea fără drept a unor obiecte periculoase.
Biroul de presă al IPJ Buzău mai precizează că fenomenul de bullying este monitorizat cu atenție, întrucât, în funcție de faptele comise, astfel de comportamente pot degenera în infracțiuni, precum lovirea sau tâlhăria.
La acest început de an școlar, polițiștii verifică respectarea măsurilor de siguranță în unitățile de învățământ și continuă acțiunile de prevenire a violenței în rândul elevilor.

În anul școlar 2025-2026, dintre cele 457 de unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău, 78 nu aveau implementate măsurile de securitate prevăzute în analizele de risc la securitatea fizică, prin pază umană și sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției.



