Mult optimism, la ieșirea din sălile de examen, pentru absolvenții de gimnaziu. Adolescenții au susținut azi cea de-a doua probă a Evaluării Naționale, la matematică. Subiectele au avut un nivel mediu de dificultate, fiind considerate abordabile de către absolvenți.
Aceștia au opinat chiar că testele de azi au fost mai puțin dificile decât cele pe care le-au avut de rezolvat în timpul anului școlar, la simulări. Cei mai mulți dintre viitorii liceeni speră acum la calificative mari, care să le permită accesul în unitățile de învățământ pentru care au optat.
Mai multe emoții aveau părinții sau bunicii. Și ei sperau ca odraslele lor să obțină note cât mai mari, întrucât concurența la liceele de top este acerbă.
Pe 3 iulie, până la ora 12:00, se vor afișa rezultatele inițiale, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se vor face în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00. De asemenea, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații și vineri, 4 iulie, precum și sâmbătă, 5 iulie 2025, conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6 – 9 iulie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 10 iulie.