Educatie
LICEUL TEHNIC, DIN NOU MODEL DE BUNE PRACTICI. PROIECTELE EUROPENE, O STRATEGIE ÎN INTERESUL ELEVILOR
Este știut faptul că Liceul Tehnic a devenit model de bune practici datorită modului în care profesorii au gestionat proiectele cu fonduri europene. De aproape trei ani, unitatea de învățământ…
BACALAUREAT, SESIUNEA DE TOAMNĂ. 720 DE ABSOLVENŢI BUZOIENI S-AU ÎNSCRIS
Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va desfăşura în…
SCENARII PENTRU ÎNCEPUTUL ȘCOLII. TOTUL DEPINDE ȘI DE EVOLUȚIA COVID-19
În această perioadă, unitățile de învățământ din județ se pregătesc pentru începerea…
FĂRĂ BURSE DE MERIT. CONSILIERII MUNICIPALI AU RESPINS PROIECTUL
Astăzi, 7 august 2020, a avut loc ședința ordinară ”on line” a…
55%, PROCENTUL DE PROMOVARE LA TITULARIZARE. 51 DE CANDIDAȚI AU LUAT NOTE SUB 5
Puțin peste jumătate dintre candidații din județul Buzău au obținut note peste…
ABSENȚI ȘI RETRAȘI, LA TITULARIZARE. REZULTATELE VOR FI AFIȘATE PE 4 AUGUST
Peste o sută de candidați au absentat de la examenul de titularizare…
EXAMEN DE TITULARIZARE, ÎN CONDIȚII SPECIALE. CONCURSUL A FOST SUSȚINUT ÎN DOUĂ CENTRE
În premieră, examenul de titularizare a fost susținut în condiții speciale, având…
UN NOU PROIECT PENTRU LICEUL TEHNIC. BUGET RECORD PENTRU VIITORUL ELEVILOR
Liceul Tehnic a obținut un nou proiect cu fonduri europene în cadrul…
PREMII PENTRU ELEVII DE 10. CÂTE 3000 DE LEI DIN PARTEA CONSILIULUI JUDEȚEAN
Recunoaștere, din partea Consiliului Județean Buzău pentru elevii care au obținut media…
SALĂ MULTIFUNCŢIONALĂ LA MEREI. PROIECT DE 10 MILIARDE LEI VECHI, PENTRU ŞCOALA GIMNAZIALĂ
Şcoala Gimnazială Merei va dispune până la sfârşitul anului de o sală…



