În premieră, examenul de titularizare a fost susținut în condiții speciale, având în vedere respectarea regulilor de prevenire a răspândirii coronavirusului. La Buzău au fost organizate două centre de examen pentru cei peste 450 de candidați înscriși. Cu toții au fost supuși triajului epidemiologic și au stat în săli de examen cu băncile distanțate la doi metri.

Accesul în centrele de examen s-a făcut până la ora 8:15. La intrare, candidații au fost supuși unui triaj epidemiologic, fiindu-le verificată temperatura.
Toți cei implicați în examen au fost obligați să poarte măști de protecție, iar sălile au fost amenajate astfel încât să fie păstrată distanța socială, având acces cel mult 10 candidați.
La nivelul județului Buzău au fost organizate două centre de examen. La Școala nr.15 „George Emil Palade” au fost repartizați aproape 200 de candidați pentru posturile de învățători și educatori, în timp ce la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” au susținut examen peste 250 de profesori sau proaspăt absolvenți care aspiră la posturi pentru celelalte discipline.
Pentru acest an, sunt disponibile aproape 130 de posturi de titular, iar alte peste 650 sunt fracțiuni de posturi.
Pentru a avea șansa de a obține un post de titular, un candidat trebuie să obțină minimum nota 7. Rezultatele vor fi cunoscute în data de 4 august. (Mihai Bunăziua)


