Un buzoian în vârstă de 45 de ani a ajuns în arestul IPJ Buzău, fiind acuzat că acorda împrumuturi cu dobânzi uriașe și își amenința clientele atunci când acestea nu mai puteau plăti.
Polițiștii au descins marți la locuința bărbatului, bănuit de camătă și șantaj. Percheziția a fost efectuată de polițiști, cu sprijinul luptătorilor de la Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Anchetatorii susțin că, din 2024 și până în prezent, suspectul i-ar fi împrumutat bani unei femei de 41 de ani, prin intermediul unei cunoștințe a acesteia, o femeie de 46 de ani.
Cazul este mai complicat însă dacât pare la prima vedere. Cele două femei considerate victime în dosarul de camătă au fost reținute recent într-o anchetă separată, după ce ar fi obținut credite bancare cu ajutorul unor documente falsificate.
Anchetatorii ar mai aflat că femeile ar fi falsificat adeverințe de venit și documente de angajare, folosind inclusiv numele unor giranți care nu știau că figurează în acte. Cu documentele false, ele ar fi obținut un credit de 36.000 de lei, fără intenția de a achita ratele.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.


