Unde nu e nici durere, nici întristare, nici ofsaid. Primăria se retrage, Gloria e în colaps

Unde nu e nici durere, nici întristare, nici ofsaid. Primăria se retrage, Gloria e în colaps

Veste cum nu se poate mai proastă, pentru fanii Gloriei, atâți câți au mai rămas după ce echipa a retrogradat. Azi, la ieșirea din ședința Consiliului Local, primarul a declarat că municipalitatea nu va mai finanța echipa de fotbal a orașului. Edilul șef s-a prevalat de criza financiară, dar și de faptul că cealaltă entitate publică din participațiune, Consiliul Județean, ar putea să-și retragă ajutorul oferit Gloriei.

Astfel, Primăria ar trebui să acopere și partea Consiliului Județean, cifrată la 500 000 de euro. Mai mult, conform spuselor primarului, unul dintre investitorii privați ar fi anunțat deja că iese din schema de finanțare. Deocamdată, totul este la nivel declarativ. Dacă decizia va fi validată și de consilierii municipali, vom putea vorbi de Gloria la trecut, în scurt timp.

Primarul a anunțat că municipalitatea ar putea închide robinetul pentru tot sportul profesionist buzoian, urmând să finanțeze numai entitățile juvenile din oraș. În acest caz, ar putea fi scoși din plată inclusiv sportivi de la SCM, un organism care include multe secții unde activează profesioniști.

Singura speranță pentru Gloria se leagă acum de o continuare a finanțării publice, în caz că decidenții din Primărie se răzgândesc. Altfel, cu un singur investitor privat, este greu de crezut că gruparea din Crâng ar putea funcționa, chiar și la cote de avarie, în eșalonul secund.

Dacă se retrage și din LIGA2, Gloria ar trebui să o ia de jos, din liga a V-a. Reamintim, în 2017, atunci când a obținut certificatul de identitate sportivă, Buzăul a sărit peste al cincilea eșalon, promovând chiar în primul sezon, din liga a IV-a într-a III-a.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și