Apropierea zilelor de întâi şi opt martie, când toţi românii îşi sărbătoresc cele mai dragi femei din viaţa lor, creează probleme organizatorice la primărie. Aceasta va amplasa un cort pe platou în care vor fi amenajate 80 de standuri pentru comercializarea mărţişoarelor şi felicitărilor. Cererea a depăşit cu mult oferta, aşa că viceprimarul Andrei Neder caută soluţii pentru ca toţi solicitanţii să aibă unde să-şi vândă marfa.
Ca în fiecare an, în perioada Mărţişorului şi a Zilei Femeii, pe platoul din faţa Palatului Comunal va fi instalat un cort pentru comercianţii de mărţioare.
Se lucrează deja la demontarea patinoarului mobil, care a făcut deliciul buzoienilor în această iarnă.
Cortul care va fi ridicat în locul acestuia se pare că este neîncăpător pentru cei care solicită un stand de vânzare pentru mărţişoare.
Astăzi, viceprimarul a discutat cu conducerea de la Târguri, Pieţe şi Oboare, care se va ocupa de amenajarea unor spaţii comerciale suplimentare.
Dacă va fie nevoie, in funcţie de numărul de solicitări, astfel de spaţii provizorii vor fi puse la dispoziţie şi în preajma pieţelor agro-alimentare.
În acest fel, buzoienii vor avea de unde să aleagă cele mai potrivite cadouri de 1 şi 8 martie pentru femeile dragi din viaţa lor. (Corneliu Floriceanu)


