Gură de oxigen pentru sistemul sanitar. Angajările din spitale, deblocate prin lege

Gură de oxigen pentru sistemul sanitar. Angajările din spitale, deblocate prin lege

Cu toate că a solicitat, printr-un memorandum adresat Ministerului Sănătății, deblocarea a peste o sută de posturi, Spitalul Județean de Urgență Buzău a primit acordul pentru scoaterea la concurs a doar 24 de posturi vacante.

Dintre acestea, numai șase sunt destinate medicilor. Vor fi vacantate două posturi de medic la Secția Cardiologie, și câte unul la Boli Infecțioase, Neurologie, Chirurgie și Ortopedie.

Prezent în studioul Campus TV, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian, și-a exprimat indignarea față de această situație, în contextul deficitului acut de cadre medicale în mai multe secții ale spitalului.

Sunt însă și vești bune pentru managerii de spitale. Camera Deputaților a adoptat, săptămâna trecută, legea care extinde protecția juridică a personalului medical și permite spitalelor să scoată la concurs posturile vacante bugetate. În practică, unitățile sanitare vor putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, atât timp cât se încadrează în bugetul aprobat pentru anul în curs.

Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, salută această modificare legislativă, însă atrage atenția că bugetul din acest an nu permite angajări fără limită.

În total, deficitul de personal la Spitalul Județean de Urgență Buzău este de aproximativ 200 de angajați, atât cadre medicale, cât și personal TESA. Cu toate acestea, este de așteptat ca, în lunile următoare, să fie scoase la concurs cel mult jumătate dintre aceste posturi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și