Arhitect-șef la CJ Buzău. După 5 ani de încercări eșuate, funcția va fi ocupată prin transfer

Arhitect-șef la CJ Buzău. După 5 ani de încercări eșuate, funcția va fi ocupată prin transfer

Consiliul Județean Buzău ar putea avea, cât de curând, un arhitect-șef. Funcția urmează să fie ocupată chiar până la sfârșitul lunii august de către un buzoian care și-ar fi dat acordul pentru a fi încadrat pe acest post, prin transfer de la Ministerul Dezvoltării.

Președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu, a anunțat că acesta nu este singurul buzoian care dorește să renunțe la o funcție importantă într-o instituție publică centrală pentru a veni să lucreze la Consiliul Județean Buzău.

Toate concursurile de arhitect-șef, organizate de Consiliul Județean Buzău în ultimii 5 ani, nu au reușit să rezolve această problemă.La ultimul concurs, organizat luna trecută, niciunul dintre cei trei candidați înscriși nu a reușit să obțină minim 70 de puncte la proba scrisă.

Funcția publică de arhitect‑șef al unui consiliu județean implică o paletă largă de atribuții și responsabilități. Pe lângă avizarea documentațiilor de urbanism, arhitectul‑șef verifică și emite avize pentru Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) și Planurile Urbanistice de Detaliu (PUD).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și