După mulți ani de șantier și mulți bani cheltuiți, clădirea monument istoric a Colegiului Național „Mihai Eminescu” a fost redată comunității ca fiind reabilitată. Numai că problema principală nu a fost rezolvată. Țiglele au reînceput să se desprindă din acoperiș și să pună în pericol elevii și trecătorii de pe strada Independenței.
Atunci când o lucrare complexă și dificilă nu este executată ca la carte, refacerea ei poate costa mai mult decât a costat cea inițială.
La obiectivul de investiții Colegiul Național „Mihai Eminescu” urmează să fie făcută o expertiză autorizată în urma căreia va fi realizat un studiu de specialitate deoarece acoperișul construcției monument istoric nu a fost reabilitat cum ar fi trebuit.
Ca urmare, cad din nou țigle în curtea școlii sau pe trotuarul de pe strada Independenței, o zonă foarte aglomerată circulată atât de elevii și personalul liceului cât și de buzoienii care frecventează Piața Centrală și societățile comerciale din vecinătate.
De îndată ce expertiza de specialitate a lucrării va fi gata Primăria va contacta o nouă firmă cu activitate în domeniu care să refacă acoperișul liceului conform normelor existente.
După reabilitare, în clădire au mai fost depistate și alte vicii ascunse care vor trebui eliminate pe cheltuiala Primăriei.
Rămâne de văzut dacă banii pentru garanția lucrărilor depuși de Constructor în contul Primăriei vor mai fi suficienți pentru noua lucrare și în ce condiții își vor continua elevii studiile când va fi deschis noul șantier.


