Elena Năstăsoiu, propunerea AUR pentru Primăria Buzău, s-a retras din cursă, fiind urmată de 18 dintre candidații pentru Consiliul Local Municipal Buzău. Cu câteva minute înainte de expirarea termenului pentru înregistrarea candidaturilor, profesoara Năstăsoiu s-a prezentat la Biroul Electoral Municipal și a urmat procedurile legale pentru retragerea candidaturii. Totodată, Elena Năstăsoiu a anunțat retragerea candidaturii sale din lista pentru Alegerile Europarlamentare.
La câteva minute după miezul nopții, imediat după ce a ieșit din sediul Biroul Electoral Municipal, Elena Năstăsoiu, înconjurată de candidații care s-au retras din lista AUR pentru Consiliul Local Buzău – a explicat care a fost principalul motiv pentru care a luat această decizie radicală.

Astăzi, conducerea AUR Buzău a organizat o conferință de presă, ca reacție la evenimentul fără precedent în istoria pre-electorală a Buzăului, petrecut în noaptea de marți spre miercuri. Elena Năstăsoiu este acuzată de trădare. Mai mult, liderii AUR Buzău au indicii că acest gest a fost premeditat cu mult timp în urmă.

În urmă cu o săptămână, Campus TV a publicat o știre, în exclusivitate, prin care anunța că Elena Năstăsoiu își va da demisia din AUR, alături de mulți alți membri, și că demisionarii sunt în negocieri cu PNL Buzău, organizație condusă de Adrian Mocanu. La nici o oră după apariția articolului, profesoara Năstăsoiu a publicat, pe pagina personală de Facebook, un mesaj prin care nu numai că dezmințea această informație de presă, ci chiar a avut pretenția ca autorii articolului să-și prezinte public scuze. Campus TV nu a avut niciun motiv să-și ceară iertare sau să dezmintă (în mod eronat, azi, Valentin Roman a precizat, în conferința de presă, că ne-am fi prezentat scuze – a se vedea, AICI, materiul cu pricina), pentru că informațiile erau bine documentate, drept dovadă evoluția ulterioară și punerea în practică a planului pe care noi l-am dezvăluit.
În acest moment, la Consiliul Local Municipal au rămas pe lista propusă de AUR doar 9 candidați, în timp ce la Consiliul Județean, până astăzi, lista este aproape completă, doar 4 candidați AUR alegând să se retragă de pe lista depusă la Biroul Electoral Județean.