Social-democrații buzoieni au fost matinali la vot. În ordine cronologică, primul care a votat a fost deputatul Marcel Ciolacu, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău.
La ora 9, fostul premier s-a prezentat la secția la care este arondat, din incinta Școlii nr. 5 din mun. Buzău, alături de primarul Constantin Toma, de liderul PSD Buzău, Romeo Lungu, dar și de către mulți alți membri marcanți ai PSD Buzău.

Apoi, alaiul social-democrat, cu Marcel Ciolacu în frunte, a pornit spre Liceul de Arte, acolo unde urma să voteze primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul a fost însoțit la urne, ca de fiecare dată, de către soția sa, Rodica. La ieșirea din secția de vot, Toma a declarat că a votat „pentru dezvoltarea Buzăului”.

În jurul orei 9:30, la secția de votare amenajată la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Buzău a votat și președintele Organziației Județene Buzău a PSD, deputatul Romeo Lungu. A fost însoțit la urne de Marcel Ciolacu și de Adrian Petre, președintele interimar al CJ Buzău.

La unison, liderii PSD Buzău și-au exprimat încrederea că buzoienii vor ieși în număr mare la vot, deși, la primele ore ale zilei, prezența era destul de scăzută. La ora 9, prezența la vot în județ era de doar 1,61 la sută, mult sub cea înregistrată la alegerile prezidențiale din luna mai.





Există o limită în toate. Inclusiv ipocrizia are o limită pe care acest neica-nimeni pe nume Marcel Ciolacu a depășit-o copios. Căci, cum altceva decât ipocrizie poate fi numită atitudinea de îngrijorare a unui PSD-ist după ce guvernările anterioare din care partidul său a făcut parte, au adus România la un deficit bugetar excesiv, desi au existat avertizări că lucrurile merg într-o directie gresită. [link eroare]
Ba mai mult, în loc să îndrepte situatia în urma avertizmentelor premierul PSD-ist Marcel Ciolacu a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar [link eroare]
Culmea ipocriziei , să vii acum și să spui în gura mare că „Buzăul are nevoie de un plan de dezvoltare, de un ritm mai alert, are nevoie de experienţă, expertiză, determinare şi foarte mult bun-simţ”, cand pe vremea in care erai premier a fost depus la parlament un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României pe structura regiunilor de dezvoltare:
[link eroare]
Prin adoptarea acestui proiect de lege s-ar fi evitat deficitul bugetar si s-ar fi creat cadrul legal necesar pentru reducerea numărului de prefecturi precum si al direcțiilor deconentrate ale ministerelor în teritoriu.
De altfel, nici acum n-ar fi târziu pentru asumarea acestui proiect de lege în parlament astfel încât pentru toate ministerele să fie redus numărul de instituții deconcentrate după modelul Directiilor silvice “Romsilva” din cadrul Ministerului Mediului. Aici din 41 de direcții silvice existente – câte una pentru fiecare județ – vor rămâne doar 12 direcții regionale și vor fi desființate 29 de direcții silvice județene. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţinea că nu vor fi concediaţi 500 de oameni din cadrul celor 29 de direcții Romsilva desființate, ci aceştia se pot duce în ocoalele silvice, unde organigramele au multe locuri vacante si unde este nevoie de muncă la firul ierbii.
Acelasi lucru ar trebui făcut la toate ministerele. Spre exemplu, la Ministerul Sănătăţii există Direcțiile de Sănătate Publică Judeţene (DSP), dar sunt unele Spitale Judeţene de Urgenţă care nu pot asigura servicii de gardă la anumite sectii din lipsă de medici specialişti. Sau la Ministerul de Interne, unde esistă 41 de Inspectorate Judeţene de Poliţie, dar de fiecare dată se invocă lipsa de personal când vine vorba de cresterea infracţionalităţii.
Ca să nu mai vorbim de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu o subfinanţare cronică , dar care are 41 de Inspectorate Scolare Judeţene (ISJ) . Si exemplele ar putea continua.
Acum când a ajuns cuțitul la os este cazul ca PSD să lase ipocrizia de-o parte și să pună umărul la simplificarea aparatului administrativ prin reorganizarea administrativ-teritorială a României si prin proceul de descentralizare, pentru diminuarea cheltuielilor de functionare a statului cu scopul de a reduce povara de pe umerii contribuabililor prin noi taxe si impozite.
In concluzie, reorganizarea administrativ-teritorială şi descentralizarea trebuie pregărită si făcută etapizat de pe acum astfel încât să poată fi definitivată până la alegerile din anul 2028.