Impresiile acumulate în perioada de documentare a celor șase artiști vizuali profesioniști în deplasările lor prin județ vor fi transpuse pe pânză și vor putea fi văzute într-o expoziție la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”. A XIII-a ediție a Taberei „Măgura Art” 2025 va fi încheiată mâine. Odată ajunși în atelierele lor, artiștii participanți vor trece la șevalet pentru a reda ceea ce i-a emoționat profund din Ținutul Buzăului.
Mâine este ultima zi a celei de-a XIII-a ediții a Tabereri Naționale de Documentare și Creație „Măgura Art” 2025, proiect inițiat și coordonat de artistul vizual Valeriu Șușnea.
Cu 21 de ani în urmă, în locația de la Monteoru a pornit proiectul „Monteoru Art” care între timp a devenit „Măgura Art”.
De-a lungul timpului peste 100 de artișri au trecut în CV-urile lor Buzăul și Tabăra Măgura Art. Printre cei 6 artiști prezenți în tabăra de anul acesta sunt și profesori, cadre universitare ori doctori în arte vizuale.
Profesorul Cornel Corcăcel este și lector la Facultatea de Arte din Galați, dar și președinte al filialei gălățene a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Liviu Adrian Sandu, de sorginte buzoiană, este artist vizual dar și conferențiar la Facultatea de Arte de la Universitatea Dunărea de Jos, Galați și a ales să facă parte din filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Doctorul în „Arte Vizuale ” Anca Maria Ciofîrlă este profesor de arte vizuale și arte plastice la liceul Tonitza din București și este fermecată de toate locurile văzute în zilele de documentare, dar și de locația în care se desfășoară tabăra.
Un alt membru al UAPR Buzău și buzoiancă prin adopție, Cristina Molnar predă artele vizuale la Palatul Copiilor din Buzău.
Iată că Tabăra „Măgura Art” nu înseamnă doar un prilej de a crea pentru artiștii participanți ci și ocazia perfectă de a lega noi prietenii și de a le întări pe cele existente.
Publicul buzoian este invitat la viitorul vernisaj al expoziției Măgura Art – 2025, care va fi anunțat la timpul potrivit, pentru a vedea rezultatul celor șapte zile de tabără de creație.



