Codul portocaliu de ninsori și viscol a creat probleme serioase în județul Buzău. Mai multe drumuri naționale, dar și autostrada A7, au fost închise, iar drumarii au intervenit să scoată mai multe mașini rămase înzăpezite. Au fost și solicitări medicale, însă toate au fost rezolvate. De asemenea, mai multe ambulanțe private, care transportau bolnavi la dializă, au rămas blocate din cauza viscolului.
Pe Drumul European 85 s-a circulat cu dificultate încă la primele ore ale dimineţii. Din cauza unor autoturisme care au rămas blocate în zăpadă, între Râmnicu Sărat şi Buzău circulaţia a fost blocată, iar utilajele de deszăpezire nu au mai putut înainta.

Circulația a fost oprită pe acest drum mai bine de două ore, iar la ieșirea din Râmnicu Sărat s-au format cozi uriașe de mașini.
În coloană se aflau şi mai multe ambulanţe private, care transportau pacienţi pentru dializă la Buzău.
Circulaţia rutieră pe DN 2B, la limita judeţului Buzău cu Brăila, a fost reluată cu restricţii pentru autovehiculele cu masa mai mică sau egală cu 7,5 t.
Unul dintre drumurile afectate grav de ninsori, a fost DN 22,care leagă orașele Râmnicu Sărat şi Brăila. Circulaţia a fost închisă de la primele ore ale dimineţii, însă au existat șoferi care au pătruns pe acest sector de drum, și au rămas înzăpeziți. A dat o mână de ajutor chiar și prefecta Liliana Sbîrnea, prezentă la fața locului.

Zăpada viscolită a format troiene pe mai multe zone ale DN22. Până și câteva utilaje trimise să curețe drumul au rămas blocate în nămeți.
Ambulanțele nu au putut ajunge la patru buzoieni care aveau nevoie de dializă, din cauza zăpezii. ISU Buzău a intervenit cu o șenilată pentru a-i transporta pe pacienți de la domiciliu, până la ambulanțe.
Mai multe localități din judeţul Buzău au rămas fără curent electric din cauza viscolului, fiind semnalate întreruperi de electricitate timp de câteva ore în orașele Nehoiu și Pătârlagele, dar și în comunele Chiojdu, Săhăteni, Vipereşti, Bisoca și Scorţoasa.



