Instalația de carte. Cărți dăruite de BIAF

Instalația de carte. Cărți dăruite de BIAF

Obeliscul din Crâng a fost transformat pentru un timp în bibliotecă în aer liber. Sute de cărți citite deja din scoarță în scoarță așteaptă cititori noi, care le vor putea lua acasă. Biblioteca de la Obelisc funcționează între orele 16 și 19.30 până pe 4 septembrie.

Cărțile salvate de cei de la echipa BIAF pot ajunge la cititorii care încă mai răsfoiesc o carte.

La Obelisc – monumentul ridicat de sculptorul Gheorghe Coman, omagiat la un secol de la naștere –  a fost organizată o bibliotecă în aer liber, atipică.

Cărțile sunt donate de buzoienii care le-au citit pentru cei care nu au avut norocul să le aibă în bibliotecile lor sau care nici măcar nu au avut bibliotecă vreodată.

Instalația de carte din Crâng va fi funcțională până pe 4 septembrie inclusiv când cei care și-au găsit acolo cartea dorită o vor putea lua acasă să o citească.

Niciunul dintre volume nu este nou, ceea ce dovedește că toate au fost citite din scoarță în scoarță de mai mulți iubitori de carte tipărită, care le-au adus la Obelisc pentru ca și alții să se poată bucura de cuprinsul lor.

Instalația de carte poate fi vizitată în intervalul orar 16 – 19.30.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și