După efectuarea unui studiu de trafic au fost făcute mai multe modificări în sistemul de trafic rutier din Buzău. Au fost inversate unele sensuri de mers, dar și câteva priorități la intersecții. Urmează să fie amenajate și două sensuri giratorii în două intersecții cu probleme.
Primarul Constantin Toma a confirmat că pentru a se fluidiza și ușura circulația rutieră din oraș Primăria are în plan să amenajeze două sensuri giratorii în două intersecții aglomerate.
Intersecția de la Spiru Haret cu Mareșal Averescu este una foarte aglomerată, cu precădere la orele de vârf, probabil și pentru că pe acea stradă sunt și două unități de învățământ mari: Liceul Pedagogic și Școala 15.
Pe de altă parte, bulevardul Averescu are câte două sensuri de mers cu câte două-trei benzi iar scuarul din mijloc și intrările în parcările amenajate contribuie la micșorarea spațiului rutier și la o circulație mai greoaie.
Un alt sens giratoriu urmează să fie construit într-o altă zonă sensibilă, unde șoferii au multe probleme cu acordarea priorității.
În acea intersecție sunt sectoare hașurate pe care unii buzoieni s-au gândit să le folosească uneori ca locuri de parcare.




