Soarele devine aliatul familiilor cu venituri modeste. În comuna Smeeni, au apărut primele panouri fotovoltaice montate pe acoperișurile caselor, acolo unde construcțiile sunt solide, sau chiar pe bătătură. Ele sunt instalate prin programul REPOWER EU, finanțat de Uniunea Europeană, iar beneficiarii sunt persoane cu venituri mici, pensionari și oameni cu dizabilități, care primesc sprijin de până la 10.000 de euro pentru montarea sistemelor solare.
Un localnic din Smeeni primește ultimele explicații de la echipa de electricieni care tocmai a finalizat montarea panourilor pe acoperiș. De acum înainte, spune specialistul, factura la energie electrică va fi considerabil mai mică.

Stelian, tată a trei copii, se numără printre zecile de localnici din Smeeni care s-au înscris în programul RePower. Proiectul are ca scop reducerea costurilor la energie și creșterea independenței energetice a gospodăriilor cu venituri modeste.
De mai bine de o săptămână, trei echipe montează panouri solare în comuna Smeeni. Peste 20 de gospodării beneficiază deja de surse alternative de curent electric, care le vor aduce facturi mai mici și mai multă independență energetică.

Pentru beneficiarii programului RePower, finanțat din fonduri europene, sistemele fotovoltaice vor acoperi aproape integral consumul de energie pe timpul verii, când producția este maximă. În perioadele cu mai puține zile însorite, consumul va fi susținut de bateria de stocare inclusă în sistem. Fiecare instalație are o putere de 3,5 kilowați.



