HC și-a luat cele două puncte în această seară, după întâlnirea cu Potaissa. Un meci pe care buzoienii l-au controlat aproape în totalitate, dar pe care erau să-l scape printre degete la final.
Elevii lui Serhyi Bebeshko au condus încă din primul minut și s-au aflat în avantaj pe tot parcursul primei reprize. Ecartul s-a menținut la două-trei goluri pe parcusul întregului mitan, iar la pauză “lupii’ au intrat la cabine cu un 21-18 relativ liniștitor.
Meciul a curs tot în favoarea buzoienilor și în actul secund. Distanța de pe tabelă s-a dilatat și mai mult, HC ajungând să conducă în câteva rânduri și cu șase goluri. Totuși, pe final, traseul liniar al meciului a devenit, din nefericire pentru pulsul spectatorilor din Sala Sporturilor, palpitant.
Cu cinci minute înainte de ultimul buzzer Dumitru înscria pentru turdeni, ducând scorul la 32-30. Din nou cei care au înscris au fost oaspeții, iar emoțiile deveneau cât se poate de reale. A venit golul lui Virbauskas pentru 33-31, reușită ce părea să liniștească apele, însă aproape imediat Potaissa a înscris. Cu 30 de secunde înainte de final, Broască a semnat golul de 34-32, reușită care a avut darul de a securiza cele două puncte, mult mai muncite decât era anticipat.
Virbauskas a fost principala gură de tun a Buzăului, cu 9 goluri din douăsprezece aruncări. De remarcat și prestația lui Tcaciuc, goalkeeper care și-a mai trecut în cont 18 parade.
După succesul din această seară, HC urcă pe 6, la egalitate cu Potaissa, dar cu un golaveraj mai bun. Marți, la Buzău vine gigantul Flensburg.


