Buzoianul Edi Ionescu nu mai are de trecut prin anticamera openului de la Istanbul. clasamentul mondial îi asigură accesul direct pe tabloul principal la WTT Contender 2026, atât la simplu masculin, cât și la dublu mixt, unde va face pereche cu Bernadette Szocs.
Turneul din Turcia se desfășoară între 10 și 15 noiembrie, iar pentru Edi Ionescu vestea bună este că poate sări peste emoțiile calificărilor. La simplu masculin, poziția ocupată în ierarhia mondială i-a adus un loc direct pe tabloul principal, iar la dublu mixt beneficiază de același avantaj alături de Bernadette Szocs. Cu alte cuvinte, buzoianul intră în competiție direct acolo unde începe treaba serioasă.
Rămâne de văzut în ce zi va debuta la Istanbul. Programul exact al meciurilor va fi stabilit după încheierea calificărilor, astfel că Edi și partenera sa de la dublu mixt trebuie să-și aștepte adversarii și orele de joc.
România va avea șase reprezentanți la competiția din Turcia: Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Ioana Sîngeorzan, Eduard Ionescu și Darius Movileanu. Tricolorii vor evolua în probele de simplu masculin, simplu feminin, dublu feminin și dublu mixt.
WTT Contender Istanbul face parte din circuitul internațional World Table Tennis și este una dintre competițiile care adună la aceeași masă jucători importanți ai tenisului de masă mondial. Ediția din acest an se va desfășura la Ata Sporları Merkezi, va avea un fond total de premiere de 100.000 de dolari și va pune în joc puncte importante pentru clasamentul mondial.


