Social
AJUTOARE PENTRU SUFLETE SĂRMANE. CARAVANA UMANITARĂ GTC MOTORSPORT ŞI-A ÎNDEPLINIT MISIUNEA
Oameni ţintuiţi la pat şi cu boli de care trag de ani buni, uitaţi parcă de lume, dar cu Dumnezeu mereu în suflet. Locuiesc în cătune îndepărtate de centrul comunei…
A ÎNCEPUT GOANA DUPĂ BRAZI. POMI DE CRĂCIUN PE ALESE, PREŢURI DIVERSE
Pomi de Crăciun pe alese şi la preţuri diverse în Piaţa Centrală.…
MĂSURI DE SIGURANŢĂ. SĂRBĂTORILE DE IARNĂ SUNT ÎN ATENŢIA PREFECTURII
La ultima şedinţă din acest an a Colegiului Prefectural a fost adoptat…
DĂRUIEŞTE DULCE. CINCISPREZECE COPII VOR PRIMI HAINE DE IARNĂ
Angajaţii clinicii New Medical, împreună cu partenerii şi prietenii firmei au făcut…
CRISTINEL BÎGIU, SENTINȚĂ DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ: CINCI ANI ŞI DOUĂ LUNI CU EXECUTARE
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cristi Bîgiu, merge la închisoare. Astăzi, Curtea…
REZERVĂRI ANTICIPATE. ÎN PARCĂRILE REZIDENŢIALE AU FOST MARCATE LOCURI PENTRU HANDICAP
Deşi încă nu a început repartizarea locurilor de parcare dintre blocuri, în…
VERIFICAŢI CARNEA DE PORC ÎNAINTE DE CONSUM! EXAMENUL TRICHINELOSCOPIC, DE LA 10 LEI
În perioada ce urmează buzoienii vor sacrifica porcii din gospodării sau ii…
CARAVANA UMANITARĂ GTC MOTORSPORT REVINE LA BUZĂU. AJUTOARE PENTRU 200 DE COPII ŞI 100 DE BĂTRÂNI
Caravana umanitară GTC MotorSport revine la Buzău. Zeci de maşini de offroad…
ACCIDENT MORTAL, LA BERCA. BICICLIST DIN LOCALITATE, LOVIT DE UN AUTOTURISM
Nicio zi fără accidente grave, pe şoselele din judeţ. Azi, un biciclist…
REVOLTĂ PE LINIA CONTINUĂ. ŞOFERII CER ELIMINAREA MARCAJULUI
O linie continuă trasată de pe DN 2 B, la ieşire din…


