Jurnalul Campus TV
Anul inaugurărilor, în municipiul Buzău. Noul sediu UPU și clădirea Bibliotecii vor deveni funcționale în acest an
2024 este anul în care se vor inaugura două mari investiții derulate de Consiliul Județean Buzău. Este vorba despre noul sediu al UPU-SMURD, de la Spitalul Județean de Urgență Buzău,…
Doi buzoieni, printre liderii protestelor din Capitală. Georgian Calotă și Ionuț Cercel participă la negocierile cu Guvernul
Doi buzoieni sunt implicați în negocierile care se derulează, de câteva zile,…
Ziua Culturii Naționale. Eveniment sărbătorit la Muzeu și Teatru
Muzeul Județean Buzău a sărbătorit astăzi Ziua Culturii Naționale. Din programul de…
De la lampa cu gaz, la panouri fotovoltaice. Cum s-a schimbat viața unor familii din zona de munte a Buzăului
Din păcate, mulți români încă trăiesc ca-n evul mediu, în sate izolate, …
Peste 70 de posturi deblocate, la Spitalul Județean. Dintre acestea, aproape două treimi sunt pentru medici
Guvernul României a aprobat, săptămâna trecută, organizarea unor sesiuni de concursuri sau…
Spectacol de muzică și poezie. Ziua Culturii la Teatrul Ciprian
„Artele” au făcut spectacol la Teatrul George Ciprian. Muzica și poezia au…
Bate vânt de pagubă în piețe. Produsele îngheață, iar clienții sunt din ce în ce mai puțini
Din cauza gerului, în piețele din țară bate a vânt de pagubă.…
Urbisul a început amenajările pe Strada Locotenent Godeanu
Se lucrează la noua utilitate a străzii Locotenent Godeanu de la Piața…
Comunicat pentru șoferi. Se revine la „Sens unic” pe Bucegi
Sensul unic de pe strada Bucegi a fost reinstalat. Restricția funcționează de…
Accident spectaculos pe Strada Caraiman. Două persoane au fost rănite
Un accident spectaculos a avut loc, joi după-amiază, în municipiul Buzău, pe…



