Propunerea lui Ion Barbu de eliminare a taxei pe apa meteorică la Buzău nu va fi trecută pentru a doua oară la rând pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Buzău. În acest fel, folosindu-se de diverse prevederi la limita legii, Boșcodeală încearcă să evite două eventuale situații penibile. Fie ca și consilierii PSD să voteze propunerea lui Ion Barbu, fie să trebuiască să le șoptească acestora să voteze împotrivă. Aceasta întrucît propunerea lui Ion Barbu este în asentimentul majorității buzoienilor și chiar a consilierilor USL. Din păcate, în această speță, Boșcodeală, înainte de a apăra interesele buzoienilor, apără privilegiile celor de la Compania de Apă Buzău, societate condusă de țuțerul său Ionel Tescaru și la care sunt angajați pe salarii frumoase sute de piloși apropiați de PSD și Boșcodeală. Într-un articol viitor o să spunem și de ce ține Boșcodeală cu dinții de miliardele pe care Compania de Apă le încasează imoral de la buzoieni în fiecare lună.
BOȘCODEALĂ ȚINE CU DINȚII DE TAXA PE APA METEORICĂ! PENTRU A DOUA OARĂ CONSECUTIV PROPUNEREA DE ELIMINARE A TAXEI N-A FOST TRECUTĂ PE ORDINEA DE ZI! CONSIILIERII MUNICIPALI DIN OPOZIȚIE VOR BOICOTA ȘEDINȚA!

Consilierul barbu greseste, doar secretarul primariei poate spune daca un proiect este legal sau nu, pentru ca il contrasemneaza pt. Legalitate. Problema e alta. Secretarul nedelcu spune ca primise aviz negativ de la comisii…asa si…… plenul e suveran. Care e treaba? Spune ca proiectul are aviz negativ de la directia tehnica a primariei…si? voteaza directorul tehnic in locul consilierului barbu in consiliu local? Secretarul stie bine ca consiliul local se pronunta asupra oportunitatii proiectului si nu asupra legalitatii de care raspunde el. Legal era sa introduca proiectul pe ordinea de zi pentru ca era semnat de cel putin 1/3 din consilieri, iar daca era adoptat sa nu il semneze pentru legalitate. Ulterior, prefectul vazind ca nu are viza de legalitate il ataca la instanta de contencios conform legii si proiectul nu intra in vigoare. Despre punctul de vedere al companiei de apa ce sa mai zicem. Si daca spune directorul de la companie ca e ilegal proiectul, inseamna ca eu consilier local nu am voie sa ridic mina sus – pentru? Nimeni nu mi poate influenta convingerea de vota sau nu , de legalitate se ocupa altcineva….si in plus compania de apa e in subordinea consiliului, asa ca ce imi diceteaza mie consilier local directorul de la companie ce sa fac??? Fapta secretarului primariei se incadreaza cu usurinta la art. 246 cod penal Art. 246 Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Si oricum fara acordul primarului , secretarul nu ar fi facut ceea ce a facut. In campanie dadea rau tare sa iasa un asemenea scandal in consiliu, daca proiectul ar fi fost trecut pe ordinea de zi. Partidul poporului anuntase deja ca vor face un scandal monstru si vor aduce si oameni de afara in sedinta de consiliu.