Bomberul Gloriei, sub Tâmpa. Chică-Roșă s-a înțeles cu FC Brașov

Bomberul Gloriei, sub Tâmpa. Chică-Roșă s-a înțeles cu FC Brașov

Golgeterul din sezonul trecut al Gloriei va evolua, din acest sezon, la FC Brașov, club al cărui președinte este Marian Mitran, fostul director de la FC Buzău. Adi Chică-Roșă a fost deja prezentat oficial de gruparea de sub Tâmpa.

Cu toate că au fost câteva runde de negocieri, Gloria nu a ajuns, în această vară, la un acord cu FC Botoșani, pentru prelungirea împrumutului lui Chică-Roșă. În cele din urmă, vârful de atac va evolua la Brașov, acolo unde este manager Marian Mitran, fostul director de la FC Buzău.

Chică Roșă s-a numărat printre golgeterii sezonului trecut al ligii secunde, cu cincisprezece goluri marcate, în 23 de apariții în tricoul Buzăului. La capitolul productivitate, bomberul moldovean s-a situate la egalitate cu Sory Diara de la Petrolul și Bogdan Chipirliu, de la Steaua, un alt atacant care a evoluat pentru Gloria. De notat, totuși, că multe  dintre golurile lui Chică-Roșă au fost înscrise contra celor mai slabe echipe din eșalonul secund, Astra, Brăila și Unirea Constanța.

Moldoveanul a venit la Buzău în 2020, din postura de ilustru necunoscut, în mandatul lui Ilie Stan. În primul sezon la Gloria, a bifat 3 reușite în 18 partide.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și