ÎPS!… I did it again! Motivul real pentru care a fost restras proiectul şcolii Bisericii Adventiste

ÎPS!… I did it again! Motivul real pentru care a fost restras proiectul şcolii Bisericii Adventiste

În primul rând ne prezentăm scuze față de Britney Spears și față de fanii ei, pentru că am stâlcit titlul celebrei piese “Oops! I did it again!”. Tot de la bun început precizăm că, în materialul următor, vom vorbi despre un singur aspect legat de proiectul privind înființarea unei școli de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Muntenia, în clădirea lăsată liberă de școala privată Spectrum, de pe Strada Transilvaniei, spațiul fiind administrat de Primărie.

Despre oportunitatea, alegerea sau asocierea în sine a Municipalității cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, cu scopul deschiderii unei unități de învățământ, cu investiția exclusivă a bisericii la schimb cu darea în folosință gratuită a spațiului, o să acordăm atenție cu altă ocazie. Acum, însă, ne rezumăm la motivul pentru care, în data de 30 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal Buzău, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.

MOTIVUL INVOCAT OFICIAL

Așadar, la ședința miniparlamentului local din data de 30 septembrie, la punctul 9 de pe ordinea de zi, era trecut „Proiectul pentru aprobarea dării în folosinţă gratuită a unei părți din imobilul proprietate publică a Municipiului Buzău, înscris în cartea funciară nr. 56041 Buzău, către Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Conferința Muntenia”, proiect inițiat de Oana Gheorghiu, viceprimar. Înainte de aprobarea ordinii de zi, inițiatoarea, care era și președinte de ședință, a precizat: “Acest proiect de hotărâre îl vom retrage de pe ordinea de zi, pentru clarificări ulterioare.”
Urmăriți momentul respectiv, mai jos:

DEZBATERE LA PIERDERE DE TIMP…

La finalul ședinței, la capitolul “Diverse”, consilierul municipal Florin Drăgulin a ridicat problema despre oportunitate și despre alegerea deja făcută de a oferi gratuit un spațiu primului investitor care dorește acel imobil, considerând că ar fi trebuit realizată o analiză amplă asupra cedării clădirii, eventual să fie discutate și alte variante de colaborare. Drăgulin a mers pe ideea că retragerea a fost pe fondul lipsei de majoritate necesară trecerii cu două treimi a acestui proiect, din cauza tensiunilor interne din PSD. În schimb, Silviu Roșioru a opinat că nu ar exista motive pentru care un astfel de proiect să nu fie votat. Explicația invocată intuitiv de Florin Drăgulin nu a fost în spatele retragerii proiectului și nici nu credem în sinceritatea declarației lui Silviu Roșioru.

CRONOLOGIA, PÂNĂ LA ZIUA RETRAGERII PROIECTULUI

Pe data de 17 august 2026, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Conferința Muntenia depune la Primăria Buzău o solicitare, pe care o completează cu o adresă în data de 31 august.

Pe 15 septembrie, viceprimarul Oana Gheorghiu depune referat de aprobare către secretarul Primăriei. Serviciul de Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii face raport și îl depune tot pe 15 septembrie.

Proiectul primește avizul Comisiei pentru tranziția la economia circulară, buget, finanțe, agricultură, turism şi relații international, avizul Comisiei pentru educație, tineret, culte, activităţi social-culturale, activități sportive şi de agreement, avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public şi privat al municipiului și avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Practic avea toate avizele necesare pentru a fi promovat în ședință de CLM, spre dezbatere și aprobare. Avizele înseamnă că au existat, teoretic, verificări cu privire la legalitate și la detaliile tehnice din proiect.

CE S-A ÎNTÂMPLAT, DE FAPT

În ziua de ședință a aparut răsturnarea de situație. Un proiect care a trecut prin toate filtrele, promovat până în ziua stabilită, nu avea de ce să nu mai fie pe ordinea de zi. De altfel, pastorul Robert Mandache, reprezentantul bisericii care intenționează să investească într-o școală la Buzău, a fost chemat la ședință, pentru a-și susține cauza în fața aleșilor locali. Dacă decizia de retragere era luată să zicem… cu o zi înainte, este evident că invitatul inițial ar fi fost anunțat că nu mai este necesară prezența sa, tocmai pentru că ar fi urmat ca acest proiect să nu mai fie supus dezbaterii și aprobării. Încă o dovadă că decizia a fost una forțată de împrejuări, cu puțin timp înainte de ședință. Sintagma “clarificări ulterioare”, folosită pentru a motiva renunțarea pentru moment la proiectul asumat inițial a fost un ambalaj al unui conținut neștiut. Şi, dacă ne uităm mai bine la imagini, anunţul a fost făcut cu multe reţineri. Chiar înţelegem şi de ce.

În fapt, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi pentru că a produs deranj la nivelul cel mai înalt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, lucru transmis celor majoritari din PSD, asumat apoi prin decizia de retragere. Practic, un telefon inițial, dat cui trebuie, cu mesajul clar de a stopa acest demers administrativ, apoi alte telefoane care au avut ordinul de partid în consecință. Nu este pentru prima dată când ÎPS Ciprian se opune unor proiecte dezvoltate în zona altor culte religioase, ori a unor investiții care nu converg către un avantaj patrimonial pentru Arhiepiescopia Buzăului și Vrancei (a se vedea scandalul interminabil legat de cimitirul privat al antreprenorului Nicu Dinu, care deține un astfel de obiectiv lângă fabrica de bere, dar unde nu au voie să slujească preoți de pe raza Arhiepiescopiei Buzăului și Vrancei).

PRIMARUL TOMA A DAT DE ÎNȚELES

După ședința cu pricina, din răspunsurile date, au reieșit cel puțin două aspecte din declarațiile făcute de primarul Constantin Toma. Știe ceva despre culisele retragerii acestui proiect, afirmând “Sunt discuții… din multe zone”, dar susține în continuare proiectul.

Primar Constantin Toma: „Așa cum ați auzit și din discuții, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a solicitat o parte din spațiu de pe Transilvaniei, unde a fost Liceul de Chimie, pentru a înființa acolo o școală. Și s-a retras de pe ordinea de zi. Se supunea aprobării acest spațiu să fie dat în asociere, dar fără bani și fără să investească primăria ceva în acea școală. Deci, toți banii i-ar fi dat Biserica Adventistă.”

Reporter: Și de ce ați decis să l retrageți?

Primar Constantin Toma: Păi, am decis să l retragem pentru că sunt discuții, n-ați văzut? Din multe zone.

Reporter: Va mai fi reluat?

Primar Constantin Toma: Probabil. Vom vedea.

ÎN LOC DE POST-SCRIPTUM

La vârsta de 9 ani, Ellen White (americancă implicată în fondarea Mișcării Adventiste de Ziua a Șaptea) s-a născut a doua oară, după ce a ieşit ca prin miracol din comă, după ce a fost lovită în față cu o piatră aruncată de o colegă.

Noi nu ne dorim să aruncăm cu pietre în nimeni. Discuția este una sensibilă, e adevărat. Nu înseamnă că nu trebuie pusă pe tapet. Subiectul trebuie tratat cu seriozitate, din toate punctele de vedere, iar lucrurile analizate la rece, pornind de la ideea de toleranță, pe care inclusiv Biserica Ortodoxă o propăvăduiește. Toleranță față de ideea că acest proiect poate aduce un plus în zona de educație, toleranță față de ideea că pot fi discutate și alte variante de investiții în acel spațiu, toleranță față de semeni, în definitiv. În orice variantă, însă, abuzul de putere nu trebuie să existe! Dezbaterea, da!

Urmăriți, mai jos, ședința ordinară din data de 30 septembrie

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și