Autostrada Buzău – Focșani, acoperită de contracte. Tronsonul va fi construit de compania lui Umbrărescu

Autostrada Buzău – Focșani, acoperită de contracte. Tronsonul va fi construit de compania lui Umbrărescu

Autostrada Buzău – Focșani are acum toate contractele de execuție semnate. Peste 80 de kilometri vor fi realizați de compania lui Dorinel Umbrărescu, recunoscut pentru seriozitatea cu care lucrează pe șantierele mari din țară.

Ieri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractele de execuție lucrări pentru 66,9 km din autostrada Buzău – Focșani cu Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL. Este vorba despre tronsoanele 2 și 3, după ce primele două contracte pentru tronsoanele 1 și 4 au fost parafate în luna septembrie a anului trecut, tot cu firma deținută de Umbrărescu.

Contractul pentru construcția tronsonului 2, Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, pentru o distanță de peste 30 de kilometri, are o valoare de aproape 1,4 miliarde de lei, în timp ce pentru tronsonul 3, Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, de 36 de kilometri, suma este de peste 1,4 miliarde de lei. Finanțarea acestor obiective este asigurată prin PNRR. Durata de execuție a contractelor este de 26 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

Autostrada Buzău – Focșani face parte din Coridorul 3, București – Regiunea NE (Moldova) și reprezintă o prioritate absolută la nivel național. Conform analizei din Modelul Național de Transport, dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcția unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creșterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii și atragerea de noi investiții în ariile urbane.

Valoarea totală a lucrărilor de construcție a autostrăzii Buzău – Focșani, pe o distanță de 82,44 de km, este de 6,1 miliarde de lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și