Cel puțin în turneul amical început ieri, Gloria nu s-a mai împiedicat cu Mioveni. Elevele lui Adrian Chiruț au câștigat fără emoții, 26 la 22, după ce au condus tot meciul
Debut fără emoții al Gloriei, în turneul amical organizat chiar la Sala Sporturilor Romeo Iamandi. Buzoiencele au câștigat meciul cu Mioveni, 26 la 22, după ce la pauză conduceau cu 14 la 11. Mai important decât rezultatul poate, a fost numărul mare de spectatori veniți să înfrunte căldura infernală din sală.
De remarcat și revenirea Nataliei Vasilevskaya, după o pauză de câteva luni bune, cauzate de o accidentare teribilă. Belarusa a evoluat flancul drept al atacului, pe post de extremă.
După meci, Adrian Chiruț a declarat că nu exclude posibilitatea unor noi transferuri, deși perioada de pregătire e pe ultima sută de metri. Majoritatea jucătoarelor valoroase insa și-au găsit deja angajamente.
După turneul amical de la Buzău, Gloria va mai avea la dispoziție doar câteva zile, până la reluarea campionatului. Pe 28 august, la Buzău vin, în prima etapă a Ligii Florilor, fetele de la Slatina.


