ULISE ORB. OVIDIU CAMELIU PETRESCU A LANSAT UN VOLUM DE VERSURI

ULISE ORB. OVIDIU CAMELIU PETRESCU A LANSAT UN VOLUM DE VERSURI

Un eveniment cultural de referinţă pentru comunitatea buzoiană a adunt ieri la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” mulţi dintre reprezentanţii de elită ai vieţii culturale din urbe. Scriitorul Ovidiu Cameliu Petrescu a lansat cartea Ulise Orb, care, spre surprinderea multora dintre cei prezenţi, este un volum de versuri. Poemele sunt traduse în engleză şi franceză iar grafica aparţine artistului plastic Valeriu Şuşnea, care a fost şi gazda evenimentului.      

lansare 1Galeriile de Artă „Ion Andreescu” au găzduit ieri un eveniment de referinţă pentru viaţa culturală a urbei.

Scriitorul Ovidiu Cameliu Petrescu, a lansat volumul de versuri „Ulise orb”, la naşterea căruia au mai contribuit încă alte trei personalităţi ale vieţii culturale buzoiene.

Artistul plastic Valeriu Şuşnea este autorul ilustraţiei, iar profesorii Horia Blănaru şi Nicolae Pogonaru au tradus poemele în engleză şi franceză.

Câţiva dintre invitaţii autorului la acest eveniment de suflet, au ţinut să le împărtăşească celor prezenţi gândurile lor despre autor şi despre creaţia acestuia.

Nu mulţi dintre cei care îl cunosc pe Ovidiu Cameliu Petrescu îi ştiau această latură poetică.  El însuşi recunoaşte că poezia ia naştere de multe ori în urma unor trăiri prin care nimeni nu ar dori să treacă.

Cei doi translatori, scriitori la rândul lor, au citit din versurile traduse de ei în limba lui Shakespeare şi a lui Voltaire.

Ovidiu Cameliu Petrescu a fost şi om politic.

A fost deputat de Buzău şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, dar şi preşedinte al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO.

Acum, când a ieşit la pensie şi din politică, dar şi de la slujbă, a rămas cu vechile sale iubiri: cărţile.

Unul dintre amicii autorului, un râmnicean dăruit cu harul cântatului, a încălzit atmosfera cu câteva melodii folk, în timp ce poetul Ovidiu Cameliu Petrescu dădea autografe. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și