Județul Buzăul va participa, pentru al doilea an consecutiv, la concursul naţional pe teme turistice „Destinaţia Anului”, cel mai important proiect național de promovare a destinațiilor din România.
La ediția de anul viitor, Consiliul Județean Buzău a înscris trei destinații reprezentative pentru județul Buzău.
Astfel, la categoria „Sate de poveste”, Buzăul propune satul Aluniș, din comuna Colți, iar la categoria „Tărâmuri fermecate”, Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”.
De asemenea, Buzăul va mai fi reprezentat în concurs și de Muzeul Județean de Istorie Buzău, la categoria „Cultură și Educație”.
Destinațiile calificate în etapa următoare vor fi evaluate pe baza unui set de criterii obiective, fiecare destinație primind un punctaj pentru fiecare criteriu. Pe baza punctajului primit de destinații, se va genera un clasament pentru fiecare categorie și se vor selecta maximum 10 finaliști per categorie.
În perioada 1 – 25 martie 2025, finaliștii vor primi puncte din partea juriului și din partea Cercetării Destinația Anului, iar publicul este invitat să își susțină prin voturi destinațiile favorite, accesând www.destinatiaanului.ro.