Staţiune în sărbătoare

Staţiune în sărbătoare


Startul evenimentului se va da vineri, când va fi deschis târgul de antichităţi, produse tradiţionale şi meşteşuguri, care va funcţiona pe parcursul întregului sfârşit de săptămână. Spre orele serii vor fi mai multe concerte de muzică clasică şi populară dintre care cel mai interesant se anunţă cel de valsuri şi polci susţinut de orchestra Teatrului Naţional de Operetă. Tot vineri va avea loc şi o lansare de carte, iar seara se va încheia cu o vizionare în aer liber a filmului „Nea Mărin miliardar”. Sâmbătă startul petrecerii se va da la ora 11.00 cu parada de costume interbelice şi se va încheia la orele serii. Petrecerea de sâmbătă se va încheia cu proiecţia în aer liber a filmului „B.D. la munte şi la mare”. Ziua de duminică va debuta cu un atelier de dans clasic pentru copii, urmat de un concert coral religios la biserica din staţiune. Tot duminică pe terenul de fotbal din Sărata Monteoru, câţiva cavaleri medievali se vor întrece în turniruri şi demonstraţii de tir cu arcul. Cea de-a treia ediţie a sărbătorii „Zilele Monteoru” se va încheia cu vizionarea filmului „Nunta de piatră”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și