Peste 12 mii de persoane, venite din Buzău dar și județele vecine, au urmărit sâmbătă mitingul aviatic de la Boboc. După trei ani de pauză, școala de instrucție pentru forțele aeronautice a reluat tradiția spectacolelor la înălțime. Au evoluat zeci de aeronave militare, de la bătrânele Iak-uri, la cele mai avansate aparate de zbor: Eurofighter Typhoon. Piloții au dat măsura anilor de instrucție în fața unui public dornic de adrenalină. Evenimentul a coincis cu primul zbor al lui Aurel Vlaicu.
După trei ani de pauză, școala de instrucție pentru forțele aeronautice de la Boboc a reluat tradiția show-ului aviatic „BOBAS”. Rând pe rând, piloții militari și cei civili și-au arătat măiestria la manșă. Manevrele i-au încântat pe spectatori, care au aplaudat și au tresărit la fiecare acrobație spectaculoasă și periculoasă deopotrivă.
La fel de impresionantă a fost și prestația parașutiștilor militari și sportivi.

A fost prezentat și un exercițiu tactic de recuperare a unui pilot catapultat în teritoriu inamic.
Surpriza showului au fost aparatele Eurofighter Typhoon, aparținând Forțelor Aeriene Italiene, participante la misiuni de poliție aeriană, în zona Mării Negre. Două la număr, venite de la Constanța, aparatele de vânătoare au avut o evoluție de câteva minute.

IAR 99 este avionul pe care se antrenează viitorii piloți de vânătoare ai României. Acest tip de avion, de concepție și fabricație sută la sută românească, va fi modernizat începând din acest an, la Fabrica de Avioane de la Craiova. Ștefan Puțincu, pilot pe avionul IAR 99, mai are câțiva pași de urmat pentru a deveni instructor de zbor pentru viitorii piloți de F 16, avionul de vânătoare pe care se bazează Forțele Aeriene Române.

Evenimentul de sâmbătă a coincins cu primul zbor al pionierului aviației românești, Aurel Vlaicu.
După ce le-au urmărit în aer, spectatorii au și putut atinge câteva dintre aparatele de zbor. Au fost expuse la sol aparatele reprezentative ale Forțelor Aeriene Române.
Potrivit organizatorilor, la mitingul aviatic organizat de Şcoala de aplicaţie pentru forţele aeriene „Aurel Vlaicu” de la Boboc, au participat peste 12.000 de persoane.


