Se pare că procurorii DIICOT vor extinde cercetările declanşate în octombrie anul trecut la Direcţia Economică a Primăriei Buzău. Se zvoneşte chiar că printre cei care vor fi cercetaţi în această cauză se numără şi vechea conducere a municipalităţii. Viceprimarul cu atribuţii de primar Fănică Bârlă neagă că ar avea vreo legătură cu cazul cercetat de DIICOT.
În octombrie anul trecut, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziţii la sediul Direcţiei Economice a Primăriei. Au fost vizaţi mai mulţi funcţionari publici, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, fraudă informatică şi abuz în serviciu.
De curând, s-a zvonit că cercetările vor fi extinse şi asupra unora dintre membrii din vechea conducere a municipalităţii, respectiv şi a viceprimarului cu atribuţii de primar Fănică Bârlă.
De altfel, actualul primar interimar neagă cu hotărâre că ar avea vreun amestec în ingineriile financiare de la Direcţia Economică sau că ar avea vreo informaţie referitoare la stadiul în care au ajuns cercetările.
Fănică Bârlă dezminte faptul că ar fi cercetat de DIICOT şi consideră că zvonul este lansat de o anumită parte a presei locale.
(Corneliu Floriceanu)



