Buzăul are, de astăzi, un nou părculeț. Acesta a fost amenajat de o companie de reciclare din municipiul Buzău. „Grădina Drăgaica” este situată de peste drum de locul unde are loc în fiecare an celebrul târg tradițional. La inaugurare au participat reprezentanți ai companiei care a amenajat locul de agrement, oficialități locale dar și numeroși cetățeni din cartierul Poștă.
Astăzi, a fost inaugurat un nou părculeț în municipiul Buzău. Noua oază de verdeață a fost amenajată cu fonduri proprii de către o importantă companie de reciclare a deșeurilor, alături de Primăria Buzău. „Grădina Drăgaica”, denumirea dată noului părculeț, face parte din proiectul ,,Buzăul Circular”, un proiect de regenerare urbană derulat de Primăria Buzău. Mobilierul părculețului dar și elemente din pavajul aleilor sunt confecționate din materiale reciclabile.

De noul părculeț se bucură cel mai mult localnicii din cartierul Poștă, care spun că era nevoie de mulți ani, în cartierul lor, de un asemenea loc de agrement.
Investitia în spațiul verde a fost de aproximativ 145.000 de euro. Conducerea companiei de reciclare care a amenajat părculețul de la Drăgaică are în plan noi proiecte pentru „înverzirea” Buzăului.
Părculețul va fi supravegheat pemament de camere video iar un echipaj de Poliție Locală va ptrula prin zonă de mai multe ori pe zi, pentru a se preîntâmpina acte de vandalizare.

Peste puțin timp, în perioada 9 și 25 iunie, peste drum de noul părculet, se va desfășura Târgul de Vară „Drăgaica 2023”, un eveniment de mare tradiție pentru municipiul Buzău.



Felicitări și Sănătate tuturor!