Ieri după-amiază, s-a abătut năpasta asupra localnicilor din Chiliile. O furtună puternică, însoţită de ploi şi grindină a distrus totul. Drumuri rupte, o maşină distrusă şi grădini al căror rod a fost compromis este bilanţul ploii torenţiale care a durat aproape două ore. Localnicii şi autorităţile sunt disperaţi. Cer ajutorul Prefecturii şi Consiliului Judeţean pentru a putea reface măcar drumurile.

O ploaie torenţială precedată de grindină a făcut prăpăd în comuna Chiliile. În urma scurgerilor de pe versanţi, pârâul Slănicel a ieşit din matcă iar viitura a rupt două drumuri comunale, un drum judeţean şi mai multe drumuri săteşti. Primul fenomen care a lovit comuna a fost grindina care a distrus practic toată producţia pomilor fructiferi din localitate. Ploaia torenţială care a urmat a dus la formarea de torenţi ce au făcut ca pârâul ce străbate comuna să iasă din matcă.
Autorităile au reuşit să stabilească o situaţie în mare a pagubelor provocate de viitura formată în comună, însă o evaluare completă este în curs de realizare. Autorităţile locale nu îşi permit să repare stricăciunile din fonduri proprii, astfel că au cerut sprijinul Prefecturii şi al reprezentanţilor Consiliului Judeţean.
Nu este pentru prima dată când comuna Chiliile este lovită de furia naturii. În aceste zile, pe drumurile avariate se poate circula pietonal sau cu căruţele. (Mirela Copariu)



