Romeo Ilie, o viață dedicată handbalului. Înmormântarea îndrăgitului antrenor va avea loc joi, la Poșta Câlnău

Romeo Ilie, o viață dedicată handbalului. Înmormântarea îndrăgitului antrenor va avea loc joi, la Poșta Câlnău

Este doliu în lumea sportului buzoian! Romeo Ilie, fostul antrenor al echipei de handbal a SCM Gloria Buzău, s-a stins din viață, luni, după o luptă grea cu boala. De numele său se leagă cel mai mari performanțe ale handbalului feminin buzoian. Înmormântarea profesorului Romeo Ilie va avea loc joi, în Poșta Câlnău, localitatea sa natală.

Luni, un anunț postat, pe Facebook, de conducerea SCM Gloria Buzău, șoca lumea sportivă buzoiană! Se anunța că îndrăgitul antrenor de handbal Romeo Ilie a trecut a cele veșnice, după lungă și grea suferință. Profesorul Ilie a fost văzut ultima dată, la un meci în Sala sporturilor, pe 23 decembrie,  la jocul pe care SCM Gloria Buzău l-a disputat împotriva formației Gloria Bistrița.

Romeo Ilie, la ultima prezență la un meci de handbal al SCM Gloria Buzău (23 decembrie 2022)

Sportivi, antrenori sau foști colaboratori ai antrenorului buzoian, cu toții au numai cuvinte de laudă pentru „Nea’ Romică”, așa cum îi spuneau cei apropiați. Alături de Ștefan Miloș, trecut și el în neființă în iulie 2020, Romeo Ilie a fost un nume care se leagă de performanțele din ultimul deceniu ale echipei locale de handbal feminin, indiferent de cum s-a numit aceasta. 

Puțini știu că prima dragoste a lui Romeo Ilie a fost fotbalul, însă, în perioada facultății de Educație Fizică și Sport, și-a ales ca specializare handbalul. De atunci și până acum, handbalul a fost sportul care i-a adus cele mai mari satisfacții.

Starea de sănătate a profesorului Romeo Ilie se agravase mai ales după moartea soției sale, Carmen, deces care a survenit în octombrie, tot după o luptă lungă și grea cu boala.

Înmormântarea lui Romeo Ilie va avea loc joi, în localitatea Poșta Câlnău. La ora 10:45, cortegiul funerar va pleca de la capela bisericii Sf. Parascheva, în jurul orei 11:00 va face un popas la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, urmând să continue drumul către Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Poșta Câlnău, unde se va desfășura slujba de înmormântare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și