Ce mai învaţă copiii astăzi prin şcoli? Mai au ei prin manuale autori şi opere care să le cultive interesul pentru frumos, bine şi adevăr? Dar îndemnul de a respinge diferitele forme de oprimare, tirania, despotismul, exploatarea, umilinţele, în consens mult clamatele drepturi universale ale omului la o viaţă liberă, demnă şi prosperă?
Deschideţi manualele de limba şi literatura română şi le veţi găsi burduşite cu texte sarbede, lipsite de mesaj, de încărcătură emoţională, de valenţe educative, de modele de limbă curată şi de modele umane autentice. Acolo unde scriitorii valoroşi nu au fost scoşi cu totul, sunt prezenţi cu texte slabe, nereprezentative pentru scrisul lor. Din Sadoveanu, elevului de clasa a 7-a i se oferă un fragment din „Iapa lui Vodă” din care se reţine anectoda scabroasă cu pupatul iepii în fund. Maeştrii limbii române ca un fagure de miere, gen Fănuş Neagu, lipsesc cu desăvârşire, iar Arghezi e prezent cu poezia „Creion”, irelevantă pentru scrisul său, dar musai însoţită de fotografia poetului cu ţigara în gură. Din folclor se mai păstrează ici-colo câte o floare aleasă precum balada haiducească Toma Alimoş, ilustrată, însă, cu o adevărată colecţie de pistoale, un adevărat îndemn subliminal la violenţă, menit să ocolească filonul liric al înfrăţirii omului cu natura. În schimb, nu putea lipsi anostul Mircea Cărtărescu cu cretina lui compunere „Florin scrie un roman”, prilej pentru autorii manualului de a-şi arăta obedienţa faţă de întâiul om din stat care afirmă de vreo zece ani că citeşte „Levantul” lui…Cărtărăscu! Genialul humuleşten Ion Creangă nu a putut fi omis, dar îndrumările autorilor îl fac de-a dreptul indigest. Şi ca boicotul să fie total, povestitorul care se autoportretizează ca fiind un copil „cu părul bălan”(„…ieşi copile cu părul bălan afară şi râde la soare doar s-a îndrepta vremea.”), este prezentat într-o fotografie întunecată, brunet bine, cu un chip de zlătar, deşi junimiştii îl numeau Popa Smântână, pentru bărbuţa lui colilie. La fel este prezentat şi „ acel rege al poeziei”, „veselul Alecsandri”: bătrân, zbârcit, cu un neg pe obraz şi chel, deşi, în saloanele pariziene, ambasadorul României, chipeş şi şarmant, atrăgea ca un magnet privirile doamnelor din înalta societate franceză a vremii. M-am referit aici doar la manualul editurii Humanitas, dar mai toate cărţile cărate de elevi în ghiozdane sunt adevărate pilde, de ignoranţă şi tezism stupid, „curat meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte”, cum numea Creangă gramatica lui Măcărăscu, supranumit cu năduf, Măgărăscu.
Acelora care mă vor întreba cum am înţeles eu să reacţionez într-o atare situaţie le spun că, pur şi simplu, am refuzat să mai predau limba română după asemenea manuale, continuând să predau limba engleză. Nu am scăpat nici acolo de impostură, dar măcar nu mai mutilez generaţiile de români perpetuând falsuri şi schimonosiri ale culturii naţionale. Altora, mai incisivi care m-ar întreba de ce nu fac eu alte manuale mai bune, le voi răspunde cu versuri din Glossa eminesciană: „Nu spera când vezi mişeii/ La izbândă facând punte/ Te-or întrece nătărăii/ Chiar de-ai fi cu stea în frunte…
Apropo de mesajul operelor literare prezente în manualele şcolare înainte de 1989. Bogdan Petriceicu Hasdeu era prezent cu drama istorică în versuri „Răzvan şi Vidra” din care elevii învăţau, printre altele, că oamenii oprimaţi pot găsi, la nevoie, diferite forme de luptă. Revoltat împotriva domniei lui Petru-Vodă, Răzvan îndeamnă la ridicarea mulţimii pentru înlăturarea tiranului, atârnând în copaci pamflete în stil folcloric:
„Frunză verde de negară
De când domneşte în ţară
Petru-Vodă, şchiop şi slut
De râs ţara s-a făcut.”
„Frunză verde de negară
Decât un domn de ocară
Iar boieri mişei şi hoţi
Mai bine la dracu, toţi!
E de prisos să mai spunem cât de actuale sunt şi azi aceste chemări la revoltă populară, dar unde este Răzvan? Urmaşii lui sunt fie lideri sindicali duplicitari, care mimează revolta făcând jocurile pe sub masă cu puternicii zilei, fie aşa-zişi lideri politici naţionalişti care se gudură pe lângă „Gogoşica” lui Vodă să-i mai arunce odată în noul Fanar al Bruxelles-ului la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Poporul abandonat, minţit şi trădat, însetat de adevăr şi dreptate, creează şi azi pamfete vitriolate la adresa domniei oamenilor de nimic, dar nu mai are cine să se aşeze în fruntea mulţimii oprimate, să le atârne în copacii plini de omizile vorace ale presei aservite jefuitorilor naţiunii:
„Într-o biată ţară-n care
Băsea-Vodă-i preşedinte
Doar ciocoiul mai prosperă
Fiindcă fură şi ne minte.”
„Într-o ţărişoară-n care
Victor Ponta-i prim-ministru
Cum să mai vedem Unirea
De la Tisa pân’ la Nistru?!”
Va veni, însă, o vreme a socotelilor, când „Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Nu-şi mai bate joc de Ţară, nici de lege, nici de noi!(parafrază după M.Eminescu)
Prof. Mircea Costache
