PROIECT UITAT. ŞOSEAUA DE CENTURĂ ÎNCĂ GENEREAZĂ ACCIDENTE

PROIECT UITAT. ŞOSEAUA DE CENTURĂ ÎNCĂ GENEREAZĂ ACCIDENTE

Numeroasele accidente petrecute în două zone periculoase de pe şoseaua de centură au condus la impunerea unor măsuri de prevenire. Consiliul Local Municipal  a aprobat în august 2014 presemnalizarea celor două curbe generatoare de accidente iar între sensurile de mers să fie montat un parapet de protecţie. Hotărârea a fost îndeplinită doar pe jumătate iar proiectul nu este prevăzut în bugetul din acest an.

separatoarePe varianta rutieră care ocoleşte municipiul Buzău s-au petrecut în timp multe accidente de circulaţie, dintre care unele s-au soldat cu răniţi grav şi pierderi de vieţi omeneşti.

În august 2014, edilii au hotărât ca în cele două curbe de pe şoseaua de centură, unde s-au petrecut cele mai multe evenimente rutiere să fie montate separatoare de sens. Viteza maximă a fost stabilită la 70 de kilometri la oră iar curba dinspre Podul Mărăcineni a fost presemnalizată vizibil, au fost montate limitatoare de viteză şi sensurile de mers au fost serparate.

De atunci, accidentele pe această porţiune s-au redus simţitor şi nu au mai murit oameni.

Din păcate, proiectul nu a fost cobntinuat şi în cea de-a doua zonă foarte periculoasă, dincolo de pasarela de la Fabrica de Bere.

Într-adevăr, pe şoseaua de centură a Buzăului, maşinile aleargă cu viteze mult mai mari decât cea impusă prin indicatoarele rutiere şi radarele ar avea de treabă dacă ar fi pe acolo mai des.

Cu atât mai mult, s-ar impune amenajarea  curbei care a fost uitată de autorităţi.

Rămâne ca, după alegeri, noii edili să se aplece cu atenţie şi asupra acestui proiect realizat doar pe jumătate. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…