Premieră la Primăria Buzău. Serviciu pentru proiectele de economie circulară, cu 10 angajați

Premieră la Primăria Buzău. Serviciu pentru proiectele de economie circulară, cu 10 angajați

Primăria Buzău va fi prima din țară care va avea un serviciu dedicat, exclusiv, proiectelor de economie circulară. Anunțul a fost făcut astăzi, de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei conferințe naționale despre impactul economiei circulare asupra sectorului apei din România, desfășurate în prezența lui Laszlo Borbely, consilier de stat la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului, dar și a altor reprezentanți ai Guvernului.

Laszlo Borbely, consilier de stat la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului, a lăudat iniţiativele Primăriei Buzău. Fostul ministru al mediului spune că Buzăul este un exemplu în ţară, chiar și pentru specialiștii din Guvern, pentru măsurile eficiente luate, în ultimii ani, în domeniul economiei circulare.

În același context, Roxana Mînzatu, secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunțat că, până în 2025, primăriile din țară au la dispoziție fonduri europene record pentru proiecte de economie circulară. De altfel, proiectul prin care apa de la stația de epurare a orașului Buzău să fie refolosită pentru irigații ar putea fi pus în aplicare cu bani europeni.

Buzăul este și primul oraș din țară care a aplicat conceptul de economie circulară în cadrul unei școli. Este vorba despre Școala Generală numărul 11.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și