Cu prilejul Zilei Armatei Române și al împlinirii a 20 de ani de la înființarea Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, Divizia 2 Infanterie „Getica” a organizat astăzi o ceremonie comemorativă dedicată personalității mareșalului și activității fundației care îi poartă numele.
La ceremonie au participat zeci de militari din Garnizoana Buzău, dar și numeroși reprezentanți ai instituțiilor publice locale. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național, după care unul dintre membrii Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” a punctat câteva repere din activitatea de două decenii a organizației.

O bornă importantă este evenimentul din august 2019, când a avut loc dezvelirea bustului mareşalului, amplasat pe B-dul Bălcescu, vizavi de poarta Parcului Crâng, de altfel locul de desfășurare a ceremoniei de astăzi.

Noul comandant al Diviziei 2 Infanterie, generalul-maior Gabriel-Constantin Turculeț, a evocat personalitatea mareșalului Alexandru Averescu, cel care şi-a legat numele de marile victorii ale României în Războiul pentru Întregirea Neamului. Ofensiva de la Mărăști, din iulie 1917, a fost primul mare succes obținut de Armata Română în Primul Război Mondial.

A avut loc și un scurt moment religios, susținut de un sobor de preoți, după care s-a depus o coroană de flori din partea Garnizoanei Buzău.

Născut pe 9 martie 1859, în Ismail, sudul Basarabiei, Alexandru Averescu a fost una dintre cele mai importante figuri militare și politice ale României. Este cel care a condus Armata Română spre victoriile de la Mărăști și Oituz, în Primul Război Mondial, Mareșalul Averescu a jucat un rol esențial în reîntregirea neamului românesc. Cariera sa militară a fost una de excepție, iar după război, timp de aproape zece ani, a deținut funcții importante în statul român.



