NU PUNEŢI CĂTUŞE FLORILOR… DAR GRĂDINARILOR GANGSTERI, DA.

NU PUNEŢI CĂTUŞE FLORILOR… DAR GRĂDINARILOR GANGSTERI, DA.

Puteţi să puneţi orice epitet doriţi dumneavoastră, în loc de gangster,  pentru a vă exprima revolta împotriva acţiunilor cu caracter bandidesc din banii publici ai unor responsabili aleşi să gestioneze corect „trebile“ edilitare. Şi să începeţi cu localitatea de domiciliu. Concret, astăzi ne ocupăm de unul dintre cele mai mari şi mirositoare tunuri date în această primăvară împotriva cetăţenilor municipiului Buzău. Vor mai urma şi altele pentru că acest an, 2014, are prevăzute 2 campanii electorale, iar fondurile care trebuiesc puse la dispoziţia competitorilor vor fi consistente. Aşadar, municipalitatea noastră şi-a propus să transforme oraşul noastru într-o adevărată grădină botanică. Numai aşa se explică faptul că a fost alocată suma de 8,6 milioane lei (roni) pentru cele 200.000 flori ce vor înfrumuseţa întinsele parcuri şi spaţii de agrement. Cu această sumă municipiul nostru ocupă locul doi pe ţară în ceea ce priveşte fondurile alocate, evident, după capitala ţării. La un calcul sumar rezultă că onor primăria a plătit pentru fiecare firicel plăpând suma de 43 de lei. Sunt sigur că mergeţi des prin florării şi nu aţi văzut ca o panseluţă, o zambilă, o lalea să coste atât de mult: 10 euro per bucată. V-aţi pus vreodată întrebarea de ce se consideră ei atât de deştepţi şi pe noi atât de proşti? Iată un prim argument: toate aceste personaje pe care, în naivitatea noastră, le adulăm  şi îi alegem la fiecare scrutin nu fac altceva decât să aibă comportamentul micilor găinari din mijloacele de transport în comun. Îi prinzi cu amândouă mâinile în buzunarele tale şi tot ei strigă: hoţii! Ba, îi şi iertăm că aşa suntem noi, milostivi! Fie pomană, ducă-se … mai spune românul cu năduf.

Ca să înţelegem proporţiile jafului din urbea noastră comparăm cheltuielile făcute de municipalităţi cu mult mai mari, mai frumoase şi mai curate. Astfel, în Braşov au fost alocate fonduri de 1,5 milioane lei, în Ploieşti 880.000 lei, în Constanţa 500.000 lei, în Cluj-Napoca şi Sibiu câte 130.000 lei, în Bacău 18.000 lei, iar în Arad, un alt primar grijuliu cu locuitorii săi şi cu el, 7,5 milioane lei. Sunt edificatoare cifrele? Nu-i aşa că matematica este o ştiinţă frumoasă şi corectă faţă de arta „declamatorie“ şi demagogică a „politicienilor“ români?

Stan Brebenel

Un comentariu la: “NU PUNEŢI CĂTUŞE FLORILOR… DAR GRĂDINARILOR GANGSTERI, DA.

  1. O panseluta costa 2 lei firul.
    Decontarea pentru sa zicem 20 mp de spatiu verde (iarba) se face inmultind cate fire de iarba au fost plantate pe aceasta suprafata cu costul unui singur fir de iarba. Cine are dubii sau nu crede ca au fost plantate atatea fire de iarba poate sa le numere. Totul este perfect legal, iar cei care le planteaza stiu cat trebuie sa castige pentru a avea de unde sa imparta la toata gasca de infractori.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și