Polițiștii buzoieni anunță ample controale în trafic, de astăzi și până luni, 22 septembrie. Este vorba despre o acțiune la nivel european, în cadrul acţiunii Safety Days, ce se înscrie în calendarul Rețelei Europene a Poliţiilor Rutiere Europene – ROADPOL.
Polițiștii rutieri din Buzău vor acționa cu prioritate pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. De asemenea, sunt vizați și conducătorii auto care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice sau sub efectul unor substanțe psihoactive.
În primele 7 luni ale anului 2025, polițiștii de la Serviciul Rutier Buzău au organizat 352 de acţiuni pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente, context în care au fost constatate 399 de infracțiuni la regimul circulaţiei.