Doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri, unul dintre ei fiind în stare critică, după ce ar fi fost electrocutați în timp ce efectuau lucrări la un cămin de apă, pe șantierul unui cimitir din municipiul Buzău.
Cei doi lucrau la un cofraj pentru un cămin de apă, moment în care ar fi fost electrocutați, la atingerea unui cablu. În urma șocului electric, s-a produs o flamă puternică. Echipajele medicale sosite la faţa locului au acordat primul ajutor victimelor, iar ulterior acestea au fost transportate cu ambulanţa la spital, pentru îngrijiri de specialitate.
Cele două victime ale accidentului au rămas internate la Spitalul Județean. Bărbatul de 30 de ani, cu o stare mai bună, este internat la Chirurgie Plastică. Celălalt muncitor, un bărbat de 53 de ani, în stare critică, având arsuri pe circa 50% din suprafața corpului, este la Terapie Intensivă.
La ora redactării materialului, reprezentanții Spitalului Județean făceau demersuri pentru a găsi un loc și a-l transfera la un alt spital din țară, pentru îngrijiri de specialitate.



