Handbalul buzoian continuă să confirme la cel mai înalt nivel. Echipa de juniori 2 a HC Buzău 2012 a obținut medalia de argint la Turneul Final al Campionatului Național de handbal masculin, desfășurat la Turda, reușind una dintre cele mai importante performanțe din istoria recentă a clubului.
Tinerii handbaliști pregătiți de Alina Horjea au încheiat competiția pe locul secund la nivel național, după un parcurs remarcabil în compania celor mai valoroase opt formații din țară. Bilanțul echipei este unul impresionant: trei victorii și două înfrângeri, ambele suferite în fața puternicei formații Dinamo București, adversară întâlnită atât în faza grupelor, cât și în marea finală.
În drumul spre ultimul act al competiției, HC Buzău 2012 a obținut victorii importante împotriva echipelor Poli Timișoara și CSU Suceava în faza grupelor, iar în semifinală a trecut de TEC București, campioana națională la juniori 1.
Lotul HC Buzău 2012:
Portari: Călin Perșinaru, Andrei Ruse, Robert Petrea.
Interi: Andrei Radu, Ianis Horjea, Denis Ionescu, Daniel Moldoveanu, Andrei Sandu.
Extreme: Fabian Tudorie, Dragoș Negrea, Rareș Stoica, David Lăcătuș, Aryan Bănică.
Pivoți: Matei Andrei, Mihai Țuțuianu, Eduard Gurău.
Reacții și imagini, în jurnalul de luni.


