HC Buzău încheie cu bine turneul din Ardeal, contând pentru etapele 25-27 ale Ligii Zimbrilor. În ultima partidă, disputată ieri după-amiază, buzoienii s-au impus, nu fără dificultate, în fața celor de la Magnum Botoșani.
Victorie anticipată, pentru HC Buzău, ieri după-amiază, în disputa cu Magnum Botoșani. După ce în tur Lupii remizaseră în compania codașei din Liga Florilor, elevii lui Pero Milosevic au început slab partida văzându-se conduși, la un moment dat, cu 5 la 1. Buzoienii au depășit, din fericire, momentul de stupoare, reușind să revină în meci. Moldovenii au capotat încă din prima repriză, nereușind să marcheze timp de unsprezece minute. La pauză, echipa din Buzău conducea cu 12 la 6.
În a doua parte a meciului băieții de la HC au continuat să domine, tabela înregistrând la un moment dat o diferență de unsprezece puncte. Doar un moment de relaxare, pe final, a permis adversarilor să se apropie, până la 4 goluri distanță. La final, un 29 la 25, scor care putea fi mult mai sever cu moldovenii. De altfel, chiar antrenorul Botoșaniului a recunoscut că diferența din teren a fost mult mai clară decât o arată scorul
Următorul turneu al Ligii Zimbrilor se va disputa la București, între 8 și 11 mai. Buzoienii urmează să joace cu Dobrogea Sud, CSM București și Reșița. (Andrei Solomon)


