E rost de trei puncte, cu Suceava. “Lupii” vizează prima victorie de acasă

E rost de trei puncte, cu Suceava. “Lupii” vizează prima victorie de acasă

După ce au reușit prima victorie a anului la Cluj, băieții de la HC vor încerca să reediteze succesul în Sala Romeo Iamandi și să bifeze, astfel, primul succes al anului  pe teren propriu. Trei puncte cu Suceava, vecină de clasament, le-ar consolida elevilor lui Gabriel Armanu locul al șaselea, menținându-I în plasa celor de la CSM București, echipa de pe cinci.

Teoretic, HC încă mai are șanse de a prinde careul de ași, context în care ar evolua, din sezonul viitor, în cupele europene.

Jocurile dintre Buzău și Suceava s-au tranșat, mai mereu, la un gol-două diferență, cel mai mare ecart fiind consemnat în cea mai recentă întâlnire, una care s-a disputant în toamna lui 2023 și în care bucovinenii se impuneau cu 39-35.

La prima vedere, totuși, “Lupii” sunt favoriți, dacă e să ne luăm după poziția din clasament. Mai mult, se pare că sportivii buzoieni și-au învățat lecția, după eșecul de acasă cu Bacăul, meci pe care l-au pierdut în ultimele minute. A fost, de altfel, unul dintre capitolele asupra cărora Gabriel Armanu a insistat la ședințele tehnice, în încercarea lacunele din jocul elevilor săi.

Un alt aspect interesant,  sucevenii nu prea reușesc să ia puncte din deplasări, în ciuda unei clasări foarte bune. Trei din ultimele cinci meciuri s-au soldat cu eșecuri, pentru oaspeții de duminică.

Partida se va disputa duminică, de la 18:30 iar biletele pot fi achiziționate de pe portalurile specializate, dar și de la casa din imediata vecinătate a sălii, deschisă duminică, între 16 și 17, dar și în ziua meciului, de la 16.30. Cincisprezece lei costă un ticket la întâlnirea dinre HC și Suceava.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și